Eminescu, sufletul românilor de pretutindeni

Taci, zise el, copil ce ești. Ce vrei?.. Crezi tu, ori toate sufletele de pigmei ce mă-nconjor – cred ei oare, că mă cunosc? Ei văd niște membre de om – fiecare-și croiește câte-un interior cum îi place pentru acest biped îmbrăcat în negru și omul lor e gata – “E un nebun”, zice cutare. – “E fantast”, zice cutare. – “Așa! vrea să treacă de original”, zice un al treilea. – Și toate aceste individualități croite pe seama mea, atribuite mie, nu au a împărți cu mine nimic.

(Mihai Eminescu, Geniu pustiu)

Eminescu, artist

Ea-și culcă capul într’o mână și privi la acel tânăr călugăr cu o indefinibilă, resigată dorință. Toate vorbele lui Francesco ea nu le lua decât de glumă, a cărei realitate, ce-i drept, i-ar fi și plăcut. Ce întunecate bucurii simțea inima ei în acea privire…. cum ar fi dorit… ce ar fi dorit..? Ah, cine-o spune, cine-o poate spune, și care limbă e’n destul de bogată, ca să poată exprima acea nemărginire de simțiri, cari se grămădesc, nu în amor însuși, ci în setea de amor. Ea visează’n fereastră… să viseze numai… n’ar fi un păcat analisa simțurilor ei?…

(Mihai Eminescu, “Cesara”)

Uh! Ce frig… îmi văd suflarea – și căciula cea de oaie
Pe urechi am tras’o sdravăn – iar de coate nici că-mi pasă
Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă
De năvod – cu-a mele coate eu cerc vremea de se’nmoaie

(Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis)

Atâta foc, atâta aur,
Ș’atâtea lucruri sfinte
Peste ‘ntunericul vieței
Ai revărsat, părinte…

(Mihai Eminescu, poezie culeasă de Alexandru Vlahuță)

eminescu princeps

Eminescu, filosof

Mama imaginilor, fantazia, mie-mi pare a fi o condițiune esențială a poeziei, pe când reflecțiunea nu e decât scheletul, care în opera de artă nici nu se vede […] La unii predomină una, la alții alta; unirea amândurora e perfecțiunea, purtătorul ei – geniul.

(Mihai Eminescu)

 

Principiu al inteligenței pure: Toate fenomenele sunt, în privirea intuițiunii lor, mărimi extensive. Mărime extensivă numesc eu pe aceea unde reprezentarea părților face cu putință reprezentarea întregului (deci o și precedează în mod necesar). Nu-mi pot închipui nici o linie, cât de mică, fără ca să o trag în gând, adică fără ca să produc dintr’un punct parte cu parte din ea și a însemna abia prin acest act intuițiunea.

(Mihai Eminescu, Axiome ale intuițiunii)

 

Religia are în favorul ei forma gata și pozitivă, pe când curentul opus n’are nimic gata, nimic format încă. Încercările de speculațiune metafizică, care culminează în grotesc și sunt tot atât de deosebite ca și scriitorii lor, sînt departe de a constitui convingeri pozitive, pentru milioane de oameni. Prin lupte ca cea de astăzi, prin mai grele încă, a trecut deja Biserica, ea a avut însă inteligența de a-și muta punctul de gravitație cam tot în țările care aveau mai mare nevoie de ea, încât totdeauna a aflat puteri noi și proapete, pentru a le opune negațiunei pure, pe care a întâmpinat-o de atâtea ori în cale.

(Mihai Eminescu, “Religia”, fragment din ziarul Timpul, 14 martie 1880)

 

Eminescu, jurnalist

Neapărat că nu trebuie să rămânem popor agricol, ci trebuie să devenim și noi nație industrială, măcar pentru trebuințele noastre; dar vezi că trebuie omul să învețe mai întâiu carte și apoi să calce a popă, trebuie mai întâiu să fii nație industrială și dupa aceia abia să ai legile și instituțiile națiilor industriale înaintate.

(Mihai Eminescu, Paralele Economice, articol publicat în Timpul, 13 Decembrie 1877)

 

Acuma situațiunea e cu totul alta și mult mai nefavorabilă: o mulțime de lucruri sunt cu putință. Se vorbește de o nouă convenție ruso-română. Această convenție n’ar avea pentru noi nici un folos real, dar o mulțime de pagube. Presupunând că în schimbul unei noui convenții, Rusia ar renunța la Basarabia, ce se va întâmpla? Rusia învingătoare va sta în față cu Austria armată și se va învoi să împartă și țara noastră; Rușii vor lua Moldova, Austriecii Țara Românească, sau în cazul cel mai bun, Austria le va lua pe amândouă și vom fi buni-bucuroși că încăpem sub un Stat în care cnutul nu joacă nici un rol.

(Mihai Eminescu, Mândria de a fi român)

 

Căci prin ce păcătuise țările românești Rusiei? Nu i-au hrănit într’atâtea rânduri oștirile, nu erai țările noastre adăpostul lor, doveditu-ne-am vreodată dușmani ai ei? Într’adevăr nu găsim cuvinte pentru a califica această pretențiune, ne cum împlinirea ei. Oare puterea cea mare a Rusiei i-ar da dreptul de a-și bate joc de lume, de noi, de ea însăși?

(Mihai Eminescu, Opera politică, ediția Crețu)

Eminescu, om

veronica micle

Ceia-ce era mai adânc, mai ascuns în sufletul meu, privirea ta le-a scos la lumina zilei. Văzându-te, am știut că tu ești singura ființă în lume, care în mod fatal, fără să vreau eu, fie că eu voesc, are să determine întreaga mea viață.

(Mihai Eminescu)

 

Rămas fără o poziție materială asigurată, și purtând lovitura mortală ca o rană care nu se mai poate vindeca, voiu fi nevoit să reiau toiagul pribegiei, neavând nici un scop, nici un ideal. Crede-mă, stimată Doamnă, că de azi sunt un om pierdut pentru societate! O singură fericire ar renaște în sufletul meu, dacă aș putea să ascund nedreptatea. Posteritatea nu vreau să afle că am suferit de foame din cauza fraților mei. Sunt prea mândru în sărăcia mea. I-am disprețuit, și acest gest e prea mult pentru un suflet care nu s’a coborât în mocirla vremurilor de azi.

(Mihai Eminescu, Scrisoare către Veronica Micle, 8 Iunie 1876)

 

Veronică dragă, au n-am fost noi prea fericiţi într-o lume, în care fericirea nu poate exista? Este în lume asta destul loc pentru atâta iubire câtă o avem? Nu este amorul nostru o anomalie în ordinea lucrurilor lumii, o anomalie pentru care cată sa fim pedepsiţi? Se potriveşte amorul şi suferinţele noastre cu o lume în care basseţa, invidia, răutatea domnesc peste tot şi pururea?

(Mihai Eminescu, Scrisoare către Veronica Micle, 31 Octombrie 1879)

 

În după amiaza zilei de Sâmbătă, 17 Iulie, la orele 6, cortegiul, însoțit de un număr mare de studenți, gazetari și prieteni, în fruntea cărora se afla primul-ministru, Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu, M. Kogălniceanu, Th. Rosetti, August Laurean și alții, porni spre Cimitirul Bellu, trecând pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și Câmpia Filaretului. O ploaie măruntă pica din cerul peste tot acoperit de nouri. Pe drum, în dreptul Universitații și la mormânt, se ținură cuvântări îndurerate și banale, după care, pe înserat, cosciugul fu coborât în groapă, între un teiu și un brad.

(George Călinescu)

 

Pentru a solicita un raport de expertiză sau un raport de evaluare a unor bunuri culturale, ne puteți contacta aici.

Share on:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *