Evaluare tablouri

Evaluare tablouri

Chiar dacă nu există un standard distinct de evaluare tablouri, cele trei abordări principale în evaluare sunt descrise în SEV100 – Cadrul general din colecția de Standarde de Evaluare ANEVAR și este necesar a fi aplicate și în evaluarea bunurilor de artă.

Specificitatea bunurilor culturale mobile face neaplicabile două din cele trei abordări:

  • Abordarea prin venit nu este aplicabilă, sectorul cultural fiind doar indirect productiv și puternic subvenționat. Chiar dacă, în anumite conjucturi, operele de artă pot genera valoare adaugată pentru alete tipuri de proprietăți, valoarea unei opere de artă nu poate fi considerată ca diferența dintre valoarea acelor proprietăți cu și fără opere de artă.
  • Abordarea prin cost nu este aplicabilă, simplul calcul al unui cost de înlocuire sau de reconstruire nefiind suficient, caracteristica definitorie a operei de artă plastică fiind autenticitatea, sau faptul că a fost realizată de un anume artist. Practic, ar fi nevoie de o ajustare a costului cu acel intangibil reprezentat de faptul că bunul a fost realizat de o anumită persoană și care nu îl mai poate realiza încă o dată.

Pentru evaluare tablouri se poate folosi abordarea prin piață, conformă cu SEV100 – Cadru General.

Abordarea prin piață

Abordarea prin piață presupune ajustarea fiecăreia din elementele de comparație în funcție de comportamentul vânzătorilor și cumpărătorilor implicați în tranzacții, astfel încât valorile ajustate ale bunurilor comparabile să reflecte realitatea și să fie ancorate în piață. 

Pentru a determina influența relativă a fiecărui element de comparație pot fi folosite mai multe tehnici:

  1. tehnica asimilării;
  2. tehnica potrivirii directe.

În cadrul tehnicii asimilării, preţurile comparabilelor sunt ajustate pentru a reflecta diferenţele dintre fiecare lucrare comparabilă şi lucrarea subiect. Evaluatorul trebuie să identifice acele caracteristici ale lucrării pe care participanţii de pe piaţă le consideră a fi importante pentru fundamentarea preţului.

Având în vedere gradul mare de aproximare a influenței diverselor elemente de comparație asupra valorii unei opere de artă, se poate utiliza tehnica calitativă Analiza comparației relative. Aceasta constă în studiul relațiilor indicate de datele pieței fără a recurge la cuantificare.

Pentru fiecare element de comparație se acordă calificativul inferior, similar sau superior, iar la sfârșit se apreciază comparabilitatea generală bunului evaluat față de fiecare bun comparabil.

Valoarea estimată a operei evaluate se situează între valoarea maximă a operelor comparabile inferioare și valoarea minimă a operelor comparabile superioare.  

Marja de negociere

În cazul tranzacțiilor publice, nu există marjă de negociere. Licitațiile pornesc de la un preț de pornire, care este apoi supralicitat, până când lucrarea este adjudecată. La prețul de adjudecare se adaugă comisionul casei de licitații, iar deponentului i se va opri, de asemenea, un comision. În România, comisionul standard practicat de casele de licitații este de 20% pentru deponent (vânzător) și 20% pentru client. 

În cazul vânzărilor prin galerie, prețul afișat este negociabil și nu comportă comision de achiziție, iar deponentului i se reține un comision de 40-60%. Negocierea ține seama, de cele mai multe ori, de prețurile tranzacțiilor publice. Totuși, în utilizarea unor comparabile oferite în galerii, este indicat ca marja de negociere să fie verificată.

În cazul lucrărilor oferite spre vânzare în licitație și neadjudecate, ele sunt disponibile spre vânzare post-licitație, la un preț mai mare sau egal cu prețul de pornire. Totuși, după o perioadă, ele sunt înapoiate deponentului, care, de obicei, este dispus să vândă direct, la prețul pe care l-ar fi încasat de la casa de licitații. Astfel, marja de negociere în cazul acestor lucrări este de minim 20%.  În practica pieței de artă, lucrările neadjudecate capătă un stigmat pe măsură ce sunt propuse spre vânzare, ajungând să fie tranzacționate și la 40% din valoarea la care nu s-au adjudecat inițial. Totuși, în utilizarea unor comparabile neadjudecate în licitații este indicat de verificat marja de negociere, dacă se poate identifica vânzătorul, pentru a avea certitudinea disponibilității lucrării spre vânzare și a prețului solicitat. 

Elemente de comparație specifice tranzacției

drept de proprietate 

Dreptul de proprietate asupra operelor de artă are rareori dezmembrăminte afectate, poate și datorită faptului că nu este stipulat într-un înscris. 

În evaluare tablouri, este de interes dacă bunul evaluat este clasat sau susceptibil de clasare, deoarece prin clasare se limitează circulația bunului la teritoriul țării, deci piața este limitată la piața locală. Cu mici excepții, ale acelor autori care sunt tranzacționabili internațional, această limitare a pieței nu influențează valoarea. 

Pot exista și cazuri în care clasarea, care conferă o siguranță a autenticității și calității formale a lucrării, să conducă la creșterea valorii operei.

condiții de finanțare 

În România, operele de artă nu sunt acceptate ca garanție de către insituțiile financiare, decât cu titlu excepțional. Astfel, condițiile de finanțare sunt inexistente. Există cazuri în care lucrările pot face obiectul unei creditări comerciale (plata în câteva rate), dar, cel puțin în cazul licitațiilor, această creditare comercială nu afectează prețul de adjudecare, nefiind negociată în avans și nici oferită liber pe piață. 

condiții de vânzare

Piața publică de artă este nepărtinitoare, accesul la licitații fiind permis oricui iar interesul caselor de licitații fiind să obțină prețul maxim pentru fiecare din operele vândute. În cazul vânzărilor prin galerii, este indicat să se verifice imparțialitatea tranzacției, mai ales dacă prețul diferă semnificativ de alte prețuri înregistrate public.

cheltuieli imediate după cumpărare 

Operațiunile de curățare și înrămare a operei de artă sunt cheltuieli necesare imediat după cumpărare. De obicei, în licitațiile publice lucrările se propun spre vânzare deja curățate și înrămate corespunzător, chiar și restaurate, dacă este cazul. Este indicată verificarea modului în care fost tranzacționate comparabilele și ajustat unde este cazul. 

Lucrările de restaurare sunt, la rândul lor, cheltuieli necesare imediat după cumpărare, având însă o implicație și asupra stării de conservare, cu care nu trebuie confundate.

condiții de piață

Operele de artă sunt, în esență, bunuri unicat, de aceea este greu de monitorizat evoluția pieței pentru un anume bun. Totuși, pentru a avea o indicație cu privire la evoluția pieței, se pot folosi prețurile medii anuale ale fiecărui artist publicate pe www.indexulpieteidearta.ro, iar în lipsa lor, indicele pieței de artă publicat de același site. 

Elemente de comparație specifice bunului

artist 

Operele de artă sunt legate de autorul lor, iar valoarea este transferată dinspre artist spre lucrare. De aceea, în compararea lucrărilor de artă, este important să avem fie lucrări comparabile ale aceluiași autor, fie să ierarhizăm cât mai corect, din punct de vedere al pieței de artă, autorii apropiați. Evaluatorul trebuie să cunoască relațiile, atât stilistice cât și valorice, dintre artiștii aparținând unei școli, unei perioade etc.

dimensiuni

Valoarea unei lucrări de artă plastică este dependentă de dimensiunea ei, până la un anumit prag. Lucrările foarte mici sau foarte mari pot avea o valoare invers proporțională cu variația dimensiunilor. Lucrările foarte mari își pot pierde din valoare, pentru că sunt greu de expus și au nevoie de spații de expunere mari, care nu sunt la îndemâna oricărui colecționar. Lucrările foarte mici pot câștiga valoare prin prisma măestriei cu care sunt lucrate. Evaluatorul trebuie să cunoască implicațiile dimensiunilor pentru artistul autor al lucrării evaluate. 

tehnică și suport

În general, tehnicile mai complexe și suporturile mai rezistente sunt considerate mai valoroase. Astfel, uleiul pe pânză sau pe carton este considerat superior acuarelei sau guașei, care sunt, apoi, superioare lucrărilor grafice. Totuși, există cazuri în care valorile uleiului și guașei sunt apropiate, depinzând de predilecția artistului de a utiliza un anume mediu. În ceea ce privește arta contemporană, limitele dintre tehnici si materiale devin și mai estompate, iar influența lor asupra valorii lucrării se micșorează. După 1910, în artă a apărut conceptul de ready-made, de a folosi elemente deja construite, dar într-un context artistic, care împrumută (sau nu) lucrării din valoarea lor.

tematică

Tematica influențează valoarea unei lucrări de artă plastică, mai ales prin predilecția cumpărătorilor spre anumite tematici. Mai mulți cumpărători interesați se vor găsi pentru un peisaj sau pentru o natură statică decât pentru un portret. Totuși, Evaluatorul trebuie să analizeze tematica în contextul operei artistului autor al lucrării evaluate.

perioadă

Perioada se referă la etapa de creație din viața artistului. Se vorbește de perioada timpurie, de perioada de maturitate, dar și de perioada franceză a lui Grigorescu vs. perioada albă etc. Este nevoie ca Evaluatorul să cunoască viața și opera artistului evaluat sau să apeleze la un expert, astfel încât să poate periodiza corespunzător atât lucrarea evaluată, cât și lucrările comparabile. 

calitate formală

Calitatea formală se referă la importanța lucrării subiect în contextul operei autorului. O calitate formală ridicată se referă la o lucrare tipică pentru artist, cu o estetică deosebită, relevantă pentru opera artistului. O calitate formală scăzută se poate referi la o tematică repetitivă a artistului, la o estetică sau tehnică mai puțin inspirate, o lucrare realizată pe comandă, care nu e relevantă pentru artist etc. Este, probabil, cel mai subiectiv element de comparație și necesită o apropiere a Evaluatorului de domeniul artei sau o colaborare cu un expert din domeniu. 

participări la expoziții

Participarea unei lucrări la o expoziție poate să îi crească valoarea acesteiai, prin prisma notorietății și a recunoașterii calității formale. Participarea la Saloanele Oficiale din perioada interbelică, la retrospectivele artiștilor organizate de Muzeul Național de Artă în perioada 1950-1980 sau la alte expoziții atent pregătite aduc un plus-valoare operei. De multe ori, pe spatele lucrării respective există o etichetă de participare la expoziție. Lucrarea poate fi reprodusă în catalogul respectivei expoziții sau poate fi menționată doar ca titlu, suport și dimensiuni. Câteodată, mențiuni despre participarea unei lucrări la o expoziție pot fi găsite în jurnalele vremii. 

Cu toate acestea, există și expoziții organizate superficial, care prezintă public lucrări de o calitate formală scăzută, sau unele organizate chiar de necunoscători, în care apar și lucrări false prezentate cu scopul de a li se da o notă de autenticitate. Este indicat ca Evaluatorul, dacă nu cunoaște suficient piața românească de artă, să apeleze la ajutorul unui expert sau specialist direct implicat pentru a stabili dacă o participare a lucrării evaluate la o anume expoziție are impact asupra valorii operei.

menționări în cataloage

Cataloagele, monografiile și alte publicații sunt surse bune de identificare a lucrărilor, de confirmare a autenticității și de stabilire a perioadei lucrării în contextul operei artistului, calității formale etc. Menționarea unei lucrări într-un catalog important aduc un plus-valoarea acesteia.

Totuși, ca și în cazul participării la expoziții, este important de înțeles valoarea publicației respective, credibilitatea autorilor etc. Este indicat ca Evaluatorul, dacă nu cunoaște suficient piața românească de artă, să apeleze la ajutorul unui expert sau specialist direct implicat pentru a stabili dacă o menționare a lucrării evaluate într-o anume publicație are impact asupra valorii operei.

proveniență

Proveniența unei opere de artă se referă la deținători precedenți ai acesteia. Proveniența poate avea impact asupra valorii unei opere de artă în 2 feluri: 

  • o colecție importantă crește valoarea unei opere de artă prin încrederea pe care alegerea colecționarului respectiv a facut-o, transferând, practic, renumele colecționarului operei colecționate;
  • apartenența unei opere de artă la o personalitate poate crește valoarea operei respective, transferând renumele personalității operei deținute. Este, de multe ori, cazul unor lucrări de artă ale unor artiști mai puțin tranzacționați sau mai slab cotați, care însă, în contextul personalităților care le-au deținut, se vând la o valoare mult mai mare.

În funcție de specificul lucrării evaluate, este posibil să fie nevoie (și) de alte elemente de comparație, aplicabile cazului particular. Elementele de comparație prezentate în acest articol au un caracter general și trebuie tratate cu precauție. Cade în sarcina Evaluatorului să cerceteze piața specifică operei evaluate și să aleagă acele elemente de comparație care au o influență asupra valorii.

Dacă aveți nevoie de un raport de evaluare tablouri, ne puteți contacta aici.

Share on:

1 thought on “Evaluare tablouri

  • Doresc o evaluare a acestui tablou din 1937.semnat de pictor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.