Evaluarea bunurilor culturale

Probabil v-ați întâlnit în activitatea dumneavoastră cu necesitatea evaluării unor bunuri mobile care, deși încântătoare, ridică mari dificultăți în apreciere. Vorbim, desigur, despre bunurile culturale, a căror valoare e de cele mai multe ori dependentă de niște factori greu de înțeles.

Bunurile culturale, oficial intitulate bunuri aparținând patrimoniului cultural național mobil, sunt acele bunuri cu valoare istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, științifică și tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică și epigrafică, reprezentând mărturii ale evoluției mediului natural și ale relațiilor omului cu acesta, ale potențialului creator uman și ale contribuției românești, precum și a minorităților naționale la civilizația universală.

Ne propunem în acest articol să facem o succintă prezentare a particularităților evaluării acestui tip de bunuri mobile, propunând, mai degrabă decât explicând, o abordare care cu siguranță necesită dezbateri ulterioare.

Cadru legislativ

“Nemo legem ignorare censetur” (necunoașterea legii nu te absolvă de răspundere), iar de aceea este important să înțelegem care sunt regulile jocului. Bunurile culturale mobile fac obiectul legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, lege care definește atât activitățile de cercetare, autentificare, inventariere, clasare etc, cât și circulația și vânzarea acestui tip de bunuri.

Importanța acestei legi în activitatea de evaluare este resimțită în mai multe feluri. În primul rând, vânzarea bunurilor culturale se face doar prin intermediul operatorilor economici special autorizați de Ministerul Culturii. Deși nu în totalitate respectată, această prevedere legală ne silește să ținem seama de costurile aferente comercializării acestor bunuri atunci când stabilim, de exemplu, valoarea de lichidare sau valoarea justă minus costurile de vânzare.

În al doilea rând, legea prevede un mecanism al clasării bunurilor culturale, în bunuri comune, bunuri clasate la categoria fond și bunuri clasate la categoria tezaur. Această clasare impune câteva condiții în comercializarea bunurilor culturale.

Vorbim, pe de o parte, de o restricție teritorială. Bunurile culturale pot circula în afara României doar pe baza unui certificat de export, emis de Direcția de Patrimoniu. Acest certificat poate fi de export definitiv, în cazul bunurilor neclasate, sau doar temporar, pentru bunurile clasate la categoriile fond și tezaur.

Și vorbim apoi de dreptul de preempțiune al statului român pentru achiziționarea bunurilor clasate la categoria tezaur, fiind obligatorie notificarea Ministerului Culturii cu privire la intenția de vânzare.

Aceste condiții afectează, firește, valoarea bunului evaluat. Luând un exemplu la îndemână, Cumințenia Pământului a lui Brâncuși, opera clasată la categoria tezaur, nu poate fi exportată definitiv, deci interesul internațional pentru achiziția ei se diminuează considerabil prin prisma îngrădirii posesiei și uzufructului, scăzând astfel și valoarea ei comparativ cu alte opere ale artistului libere să circule în lume și vândute de marile case de licitații.

Intuind interesul slab al colecționarilor pentru clasarea bunurilor deținute, legea prevede clasarea din oficiu în cazul vânzării sau a solicitării exportului. Astfel, operatorii economici autorizați pentru comerțul cu bunuri culturale au obligația de a ține un registru al tuturor bunurilor spre comercializare și să notifice Ministerul Culturii cu privire la susceptibilitatea de clasare a oricăruia dintre bunurile spre vânzare în vederea declannșării procedurii de clasare.

Categorii de bunuri culturale

Am văzut la începutul articolului o definiție foarte largă a bunurilor culturale. Totuși, practica de cercetare ne ajută să le clasificăm în câteva categorii, fiecare având specificul ei, abordări și metode de cercetare proprii și criterii de evaluare diferite. Spre exemplificare, să ne gândim cât de veche este o mașină de 100 de ani și cât de nouă este o monedă de aceeași vârstă.

Din acest motiv, în practica muzeală s-au definit 9 categorii: arheologie, numismatică, istorie-știință-tehnică, documente, etnografie, artă, științele naturii, carte, instrumente muzicale. Fiecare din aceste categorii are o metodologie de evaluare aparte, pornind de la aspectele comune importante ale bunurilor.

Se impune o deviere a discuției. În numărul 7 al revistei, din 2015, domnul Pavel Șușară face o paralelă necesară între valoarea artistică și valoarea comercială. În lumea culturală, valoarea este una singură și nemonetizată. Și tot în lumea culturală, multe lucruri sunt inestimabile. Este sarcina noastră, a evaluatorilor, să traducem inestimabilul în valoare contabilă. Deja celebrul caz al Sarmisegetuzei, al cărei viitor depinde de o sumă înscrisă în analiza cost-beneficiu, ne arată cu vârf și îndesat stringența unui dicționar, dacă doriți, cultural-monetar.

În aceast articol, fără nicio intenție de minimizare a dimensiunii artistice sau, mai larg, culturale, ale acestei categorii de bunuri, ne propunem să fim avocatul diavolului și să vorbim strict despre bani, cu riscul, poate, de a trivializa.

Diversitatea bunurilor culturale ridică, însă, o problemă spinoasă: autenticitatea bunului, sau, mai popular, dacă bunul este ceea ce pare a fi. Pentru că o pânză pictată de oricare dintre noi are o valoare diferită de o pânză pictată de un artist celebru, chiar dacă de multe ori arta contemporană, cel puțin, pare foarte facilă. Păstrând firul discuției despre Cumințenia Pământului, cu siguranță există sculptori care ar putea face lucrări similare, dar valoarea lucrărilor lor nu ar putea fi aceeași, pentru că momentul nu este același.

Acest proces de stabilire, sau confirmare, a autenticității nu mai ține de piața de artă. El ține de cercetarea în domeniul istoriei artei, de înțelegerea foarte detaliată a domeniului și de capacitatea de a recunoaște mesajul artistic de calitate în opera unui artist. Sau, ca să dăm importanța cuvenită domeniilor obiectelor de colecție, de capacitatea de a discerne dacă un obiect aparține unei anumite epoci, personalități, culturi etc.

Acest proces de cercetare este, la rândul său, prevăzut în legea 182/2000 și intră în atribuțiile experților acreditați de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor din cadrul Ministerului Culturii. De aceea munca evaluatorului, în general nespecializat în istoria artei, este dependentă de rezultatul cercetării expertului. Riscăm altfel prejudicii mari, similare supra-evaluării de câteva zeci sau chiar sute de ori, sau, la fel de rău, sub-evaluării bunului cultural evaluat.

În acest moment statutul evaluatorului de bunuri culturale este neclar, în lipsa unui Standard de Evaluare dedicat domeniului. La fel de neclar este însă și statutul expertului acreditat de Ministerul Culturii, iar această neclaritate vine dintr-o prea largă arie de expertiză, datorată numărului extrem de mic de specialiști. Dar ceea ce se conturează este nevoia unei simbioze între cele două profesii pentru a putea face față cu profesionalism provocărilor estimării unei valori pentru un bun inestimabil.

Pentru scopul acestui articol vom presupune autenticitatea ca fiind o condiție deja confirmată. Având astfel un bun cultural autentic, următorul pas este stabilirea unei metodologii de evaluare pretabile.

Abordări în evaluarea bunurilor culturale

Standardele de evaluare sunt destul de sărace când vine vorba de evaluarea bunurilor mobile.  Totuși, cele 3 abordări generale, prin piață, venit și cost, sunt aplicabile imobilizărilor corporale mobile.  Specificitatea bunurilor culturale mobile face însă neaplicabile două din cele trei abordări. Astfel, abordarea prin venit nu este în general aplicabilă, bunurile culturale care nu fac obiectul unei expoziții sau, poate, al unei închirieri nu generează venit, scopul lor principal fiind acela de a fi colecționate, fie pentru cercetare-documentare, fie pentru transmiterea unui mesaj către generațiile viitoare, fie pur și simplu pentru manifestarea unui statut. Nici abordarea prin cost nu este aplicabilă, simplul gând al înlocuirii unui bun cultural presupunând ignorarea unor criterii precum autenticitatea, raritatea, vechimea și importanța artistică și/sau istorică.

Rămâne astfel la îndemână abordarea prin piață, cu ale sale comparabile și ajustări. Dificultățile pot apărea în identificarea unor tranzacții cu bunuri culturale similare, mai ales datorită faptului că piața de artă din România este încă într-un stadiu incipient. Cea mai prolifică arie de interes este cea a picturii, care este și cea mai bine consemnată și arhivată. Date despre istoricul tranzacțiilor cu opere ale pictorilor români se găsesc atât pe site-uri internaționalele ce monitorizează piața de artă, cât și pe agregatoare autohtone. Când vine însă vorba de artă decorativă sau obiecte de colecție, tranzacțiile acestora sunt mai greu de găsit centralizat în spațiul românesc, ci mai degrabă internațional și de cele mai multe ori în istoricul diverselor case de licitații.

Avantajul bunurilor mobile, fie ele și culturale, este că pot fi vândute în orice colț al lumii, fapt care aduce prețurile la un numitor comun. Chiar dacă puterea de cumpărare diferă în funcție de țară, vânzătorii nu se grăbesc să vândă în pierdere doar pentru confortul unei tranzacții locale, iar platformele internaționale le vin în ajutor.

Cu toate că legea spune clar că este nevoie de un certificat de export, controalele sunt cvasi-inexistente și se rezumă la anumite tipologii de obiecte, precum icoanele sau monedele.

Considerăm astfel că reperele din piața internațională constituie o sursă bună de informații pentru compararea bunurilor culturale de evaluat.

O altă metodă de evaluare a fost definită în 1980, cu ocazia publicării Normelor de evaluare a bunurilor din Patrimoniul Cultural Național. Această culegere de norme, segmentată în funcție de categoriile de bunuri, similare celor utilizate astăzi, propune diverse abordări mai degrabă statistice în evaluarea bunurilor mobile. Astfel, pentru documente se propune o ajustare în funcție de vechime, acordând un punctaj pentru fiecare secol. Iar pentru arheologie se propune o comparare cu un obiect similar nou, a cărui valoare să fie apoi corectată în funcție de starea de conservare, calitatea materialului, raritate și importanța istorică.

Această metodă constituie un interesant punct de plecare, pentru că ia în calcul dimensiunea culturală a bunurilor evaluate. Dar totala ei separare de realitatea pieței o face inutilizabilă pentru scopurile evaluării contemporane. Un alt dezavantaj al acestei abordări îl constituie și plafonarea valorii, în ambele sensuri. Din aceste motive, abordarea prin aplicarea normelor din 1980 nu poate constitui o metodă potrivită misiunii de evaluare, cel puțin nu în sens general.

Continuând mai departe firul nostru roșu, Cumințenia Pământului, am putea identifica trei lucrări comparabile vândute în piața internațională de artă. Istoria recentă ne arată Pasărea în văzduh, vândută cu 25,09 milioane EUR, Doamna L.R., vândută cu 33,98 milioane EUR și Danaida, vândută cu 16,63 milioane EUR.

Mai este nevoie să înțelegem, însă, diferențele și apropierile dintre bunul nostru de evaluat și bunurile comparabile, fie ele create de aceeași persoană și poate chiar în aceeași perioadă.  Aici intervin criteriile de comparație și ale lor corecții, similar cu metodologia standard a abordării prin piață. Diferența vine, însă, din subiectivismul aplicării acestor corecții, pentru că frumosul are valențe individuale, iar importanța artistică ține mult de pregătirea celui care analizează bunul.

Comparabile

Practica cercetării culturale ne arată criterii de evaluare diferite, după cum spuneam, în funcție de categoria de bunuri culturale. Alegând, de dragul exemplului, creația artistică, putem vorbi de importanța factorilor vechime, frecvență și stare de conservare, iar mai apoi valoare istorică, valoare memorială, autenticitate, autor și calitate formală a operei. Aceste criterii sunt cele indicate de legea 182/2000 și sunt utilizate pentru a discerne importanța unui bun din punct de vedere al clasării lui în una din categoriile Patrimoniului Național Cultural Mobil.

Dar practica pieței de artă ne arată și alte criterii, precum dimensiunea, tehnica, materialul, tematica, perioada (din cariera artistului), estetica, proveniența, reproducerea în cataloage sau participarea la expoziții, toate acestea influențând comportamentul cumpărătorului de bunuri culturale.

Ajustări

Ce ar trebui să determinăm acum este cu cât este necesar să ponderăm valorile bunurilor comparabile ca să le apropiem de valoarea bunului de evaluat. De obicei, o operă de artă mai mare este mai scumpă, dar se întâmplă ca, dacă opera este prea mare, prețul ei să fie mai mic pentru că interesul pentru o operă care nu poate fi expusă în locuința cumpărătorului este mai mic. Estetica este iar un factor extrem de subiectiv, pentru că un cumpărător poate fi mișcat de o estetică ce unui expert, cunoscător apropiat al operei unui artist, nu îi trezește interesul.

Este nevoie de un foarte fin discernământ și de o cunoaștere cât mai detaliată a pieței bunurilor culturale pentru  estima corect importanța fiecărui factor în construcția prețului, pe baza căruia putem estima valoarea bunului nostru.  Iar când bunul respectiv este clasat la categoriile fond sau tezaur, adică piața lui reală este practic limitată la teritoriul României, abisul între așteptări și realitate se mărește vertiginos.

Vă vom lăsa plăcerea unei concluzii personale legate de exemplul nostru, Cumințenia Pământului, ca un mic exercițiu al aplicării unei grile de corecții. Pentru că singura concluzie pe care o putem trage la sfârșitul acestui articol este că evaluarea bunurilor culturale este un proces mai complex, ce implică de obicei o echipă mixtă, de experți ce pot stabili autenticitatea și calitatea unui bun și de evaluatori ce pot traduce opinia experților în termeni de valoare și scripte.

 

Dacă aveți nevoie de un raport de evaluare, ne puteți contacta aici. 

Share on:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.