Istoria bijuteriei și a podoabei

Istoria bijuteriei și a podoabei a început încă de uua primele manifestări ale conștiinței de sine a omului. Bijuteriile și podoabele sunt un efect direct al dezvoltării gândirii abstracte a omului și, de cele mai multe ori, un simbol al apartenenței la un grup, un ideal sau un crez.

Cele mai vechi podoabe ale umanității sunt considerate a fi ghearele de vultur descoperite la Krapina (actuala Croația), ce datează din 135.000 î.e.n. și mărgelele din scoici descoperite în peștera Skhul (actualul Israel), ce datează de acum 110.000 ani.

Podoabele din Krapina

Ghearele de vultur par a fi aparținut omului neanderthalian, a cărui existență s-a întins pe durata a doar 10.000 ani. Este posibil să fi fost parte a unui ritual de vânătoare, iar prezența găurilor, precum și urmele de șlefuire, indică o posibilă înșirare a lor pe un colier. Descoperirea este cu atât mai interesantă cu cât recuperarea unor astfel de trofee în urma vânătorii necesita un efort mare de căutare, ceea ce ar putea sublinia importanța lor ritualică.

Scoicile din peștera SkhulMărgelele din scoici Nassarius au fost descoperite pe întreg continentul african. Majoritatea prezintă urme de găurire, semn al purtării lor înșirate pe coliere sau brățări. Noutatea mărgelelor din peștera Skhul o reprezintă urmele de vopsea roșie, dovadă a dezvoltării creierului uman și a atribuirii de simbol podoabelor. Locul descoperirii întărește ipoteza simbolistică, distanța mare față de apă sugerând faptul că scoicile au fost transportate cu un scop bine definit.

Rolul podoabelor în preistorie ține foarte mult de credință și religie. Podoabaera învestită cu puteri magice, de talisman sau amuletă, putând apăra de rele sau purta noroc la vânătoare. Animalul ocupă un loc central, iar reprezentarea lui, de multe ori naivă, ținea seama de ceea ce purtătorul își dorea de la podoaba sa.
Calul sălbatic din Vogelherd

În urmă cu 45.000 de ani apăruse deja șamanismul, ca mod de comunicare cu lumea spiritelor, iar aceste practici s-au oglindit în tipurile de podoabe.

Venus din Willendorf

Exemplu este această statuetă Venus, din Willendorf, în care este evidentă emfaza rolului de procreare al femeii.

Odată cu prima diviziune socială a muncii, prin separarea triburilor ce practicau vânătoare de cele care practicau agricultura și creșterea animalelor îmblânzite, rolul podoabei se extinde la acela de reprezentare a ocupației, iar mai târziu, prin apariția semnelor pre-monetare, la tezaurizare.

Antichitatea cunoaște o răspândire largă a podoabelor și bijuteriilor. Dacă în Egipt exista ă predilecție pentru aur și pietre prețioase, majoritatea cu încărcătură mistică și decorate cu diverse simboluri sacre (ex. Ochiul lui Horus), mesopotamienii erau mai mult atrași de filigran și cloisonee, de

miniaturizare și de prelucrarea minuțioasă a metalelor și pietrelor aduse, de multe ori, de la mari distanțe în urma schimburilor comerciale. Ei foloseau podoabele, sau chiar metalele și pietrele prețioase neprelucrate, ca monedă de schimb, fiind folosiți chiar săculeți conținând o anumită cantitate etalon de metal prețios.

Bijuterie Ochiul lui HorusBijuterii brățări mesopotamiene

Grecia antică a continuat tradiția schimbului, astfel încât podoabele și bijuteriile, de multe ori în seturi sau perechi, și-au pierdut încărcătura sacră și au dobândit, în schimb, un rod de înfrumusețare și etalare a statutului social, dar și un rol practic, de accesorizare vestimentară. Aceasta este perioada de dezvoltare artistică a podoabei.

Podoabă grecească antică

Imperiul roman preia portul podoabei de la greci, reglementându-l. Pietrele prețioase sunt simbol al puterii. Diferitele categorii de cetățeni au voie să poartă diferite tipuri de podoabe, de obicei cu rol funcțional (fibule, broșe, banderole de braț) și din anumite tipuri de materiale, motiv pentru care se răspândește cameea. Codul Iustinian, numit astfel după Împăratul Iustinian (483-565), prevedea că safirele, smaraldele și perlele pot fi purtate doar de împărat, sau de cei cărora acesta le dăruia.

Podoabă camee romanăImperiul Bizantin continuă tradițiile romane, dezvoltând tehnicile de prelucrare a metalului și de șlefuire a pietrelor prețioase. Schimburile comerciale cu vestul au influențat dezvoltarea portului podoabei în Europa, iar bijuteriile au căpătat și un rol diplomatic.

Bijuterie brățară bizantină

Triburile germanice foloseau monedele bizantine ca sursă de materie primă pentru podoabe. Datorită lipsei metalelor prețioase, în Europa Occidentală s-au dezvoltat tehnici noi, sărace în material, ca niello și email. Podoabele au forme abstracte, stilizate (animale) și rol preponderent funcțional (broșe, fibule, catarame).

Podoabă fibulă germanică

Stilul Romanesque se dezvoltă odată cu ajungerea pe tron al lui Carol cel Mare, în 800, acesta dorindu-și un statut egal cu al împăraților bizantini. Este un stil dedicat bisericii, împăratul fiind conectat la divinitate, ca unsul lui Dumnezeu. Podoabele era manufacturate în ateliere din mânăstiri, iar materie prima provenea din cruciade.

Podoabă coroană romanesque

După 1200, odată cu diminuarea efectului cruciadelor, negustorii venețieni și genovezi încep să aducă multe pietre prețioase din Orient, ca urmare a creșterii schimburilor comerciale. Bijuterie inel papal goticPrin dezvoltarea tehnologiei, crește importanța șlefuirii și tăierii pietrelor, apărând primele tăieturi table cut și point cut. Tematic, stilul gotic pune în lumină naturalismul scenele cu îndrăgostiți, animale, dar și un apetit pentru inițialele numelor fiind larg întâlnite.

Renașterea vine odată cu creșterea migrației meșterilor prin Europa, în funcție de comenzile de muncă. Pandantivul înlocuiește broșa, iar bijuteriile sunt privite ca avuție la purtător. Expedițiile lui Vasco di Gama scurtează drumul spre India, iar Spania devine principalul importator de pietre prețioase al Europei. Bijuterii Pandantive Hulbein

Se folosesc în special safire, smaralde și safire și se diversifică tehnicile de tăiere, apărând tăietura roză.

Barocul este stilul care a consacrat diamantul ca piatră prețioasă.Dacă tăieturile clasice, table cut sau point cut și chiar tăietura roză, nu punea suficient în valoare calitățile diamantului, tăietura briliant scoate în evidență “focul interior” al pietrei și o propulsează în topul preferințelor. Datorită războiului de 80 de ani cu Țările de Jos, mulți meșteri spanioli migrează spre nord și se stabilesc în Amsterdam, acesta devenind centrul european de prelucrare a diamantelor.

Bijuterie pandantiv baroc

Stilul Georgian, deși se dezvoltă în  Anglia, influențează rapid și Imperiul Francez din perioada Ludoviciană. După ce Ludovic al XIV-lea revocă Edictul de la Nantes, hughenoții (ne-creștini și foarte pricepuți îm prelucrarea materialelor prețioase) migrează spre Anglia. Portul bijuteriei începe să se facă în funcție de momentele zilei. Totul este înfrumusețat, de la haine, accesorii și până la păr. Apar butonii, ciucurii de pantofi, chatelaine. Portul bijuteriilor se răspândește la toate clasele soci

ale, prin tehnologia laminării metalului, epoca georgiană fiind cunoscută drept apogeul oțelului.Podoabă brațară oțel georgian

O mențiune specială merită stilul Victorian, închinat Reginei Victoria, personalitate foarte puternică ce a influențat orice domeniu artistic, de la arhitectură la modă și bijuterii. Bijuteriile reginei erau concepute de prințul consort, Albert.

Bijuterie broșă victoriană

Revoluțiile secolului al XIX-lea își găsesc reprezentarea în impresionism și Art Nouveau, stil puternic influențat de arta japoneză și care pune pe primul loc natura. Bijuteriile devin mai accesibile, urmare si schimbărilor sociale de după marile revoluții, iar pietrele prețioase își scad ponderea, lucrătura materialului fiind principalul mod de expresie.

Bijuteri broșă Art-Nouveau

Art Deco, stil brusc apărut după “Expoziția artelor decorative și industriale moderne” de la Paris din 1925, readuce în atenția publică antichitatea, prinprisma descoperirilor arheologice. Tematic, este puternic influențat de teme din Egipt, India și Persia. Tehnologic, Art Deco vine cu inovații în toate domeniile: noi tehnici de fațetare și tăiere, utilizarea platinei, necesitând mai puțin material pentru montarea pietrelor, utilizarea lacurilor, introducerea bachelitei și

a perlelor de cultură, prinderea “invizibilă” a pietrelor etc. Se dezvoltă două direcții, una concentrată pe prelucrarea materialului – bijoutier artistes, și una pe punerea în evidență a pietrelor – bijoutier joailliers.

Bijuterie pandantiv Art-Deco Cartier

După cel de-al doilea război mondial, industria modei simte nevoia repunerii în valoare a femeii și feminității. Are loc o adevărată revoluție a diamantului, transformat în obiect de cult. Designul este puternic influențat de avangarda, suprarealism și alte mișcări artistice, dar și de odiseea cuceririi spațiului cosmic.

Bijuterie Diamonds Cocktail

 

 

Pentru a solicita un raport de evaluare a unor bijuterii sau podoabe, ne puteți contacta aici.

Share on:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.