Prețul artei tinere

Prețul unei opere de artă se stabilește la prima vânzare. El se stabilește pe baza vânzărilor anterioare ale artistului sau pe baza prețurilor operelor asemănătoare ale altor artiști deja tranzacționați. Adică aplicând principiul substituției, exprimat plastic de întrebarea “cum să iau un X la banii ăștia, când pot sa iau un Y?”.

Discuția privind unicitatea artei lezează multe ego-uri. Și chiar dacă arta nu are o utilitate în sensul tradițional al cuvântului, ea satisface, totuși, o nevoie. Acest lucru o face, cumva, substituibilă, iar modul de stabilire a prețurilor arată că toți participanții înțeleg regulile jocului.

Mitul boom-ului

Când ne uităm la piața de artă, suntem obișnuiți să vedem recordurile, creșterile spectaculoase, vânzările la sume exorbitante. Dar majoritatea artiștilor nu ajung să țină capul de afiș al marilor case de licitații. Iar asta nu înseamnă că arta lor este mai puțin importantă, ci doar că este mai puțin scumpă. Firește că ne putem oricând întoarce la exemplul lui van Gogh, care nu a reușit să vândă vreo lucrare în timpul vieții. 

Există o goană după aur în ceea ce privește arta contemporană tânără și un comportament speculativ înșelător: dacă cumperi câte o lucrare de la fiecare artist tânăr care arată potențial, te poți aștepta ca măcar unul să ajungă în top și atunci câștigul va acoperi investiția și va genera profit. Artistul pare să beneficieze din această abordare, pentru că vinde, iar la început de drum e important să vinzi, cât și măcar pentru a putea plăti chiria. Dar, pe termen lung, acest comportament pune o presiune pe artist, de a confirma sau, mai grav, de a insista pe ceea ce se vinde.

Arta precum carieră

Arta pentru artiști este un mod de viață. Așa cum fiecare profesionist dezvoltă o carieră, artiștii au nevoie atât de stabilitate financiară, cât și de recunoaștere. 

Și așa cum salariul crește pe măsura experienței și a pregătirii, e de așteptat ca și prețul operelor unui artist să crească pe măsură ce el devine mai vizibil, mai prezent în expoziții și târguri, mai vândut pe piața secundară și așa mai departe. 

Există chiar câteva cutume: primul pas pentru un artist este să fie expus, apoi să fie reprezentat de o galerie, apoi să expună în muzee și apoi, firește, să înceapă să fie dorit de galerii mai puternice și de colecționari mai potenți financiar. 

Aici apare primul mare decalaj între piața românească și cea internațională: școala de artă în România costă infim, față de cei aproximativ 100.000 EUR în străinătate. Investiția în reprezentare în România este minusculă, galeriile sunt puține și cu bugete mici. Colecționarii în România sunt puțini și cu bugete mici. Comisionul galeriilor din România este mare și presiunea este pusă pe artist mai mult decât pe colecționar. 

Cât înseamnă 1.000 EUR? Păi depinde pentru cine. Pentru artist, înseamnă 500-600 EUR, adică un salariu lunar decent pentru cineva în primii ani de carieră. Pentru galerist înseamnă 400-500 EUR, adică 7-8-10% din veniturile lunare ale unui business decent. Pentru colecționar înseamnă mult, iar pentru investitor înseamnă risc. 

Care e prețul?

Deși matematica pare bună, problemele apar la detalii:

Artiștii lucrează în regie proprie. Ei plătesc și costurile fixe (chirie, utilități – ale atelierului, nu ale locuinței), ei plătesc și costurile variabile (materiale, consumabile, haine de lucru). Și, ideal, ar trebui să plătească și impozit pe venit, asigurări de sănătate și alte cele ce intră în pachetul salarial al unei persoane la început de carieră. 

Asta ar însemna, la o estimare grosieră, că pentru a se bucura de acel salariu de început de carieră (din care plătesc chiria locuinței, mâncarea, hainele, relaxarea etc), ar trebui să încaseze peste 1.000 EUR / lună. 

Problema se diversifică atunci când ne gândim la procesul creației, la idei și schițe, la încercări nereușite de exprimare, la “produsul finit” de care artistul nu este satisfăcut, la refaceri și distrugeri și transformări.

Colecționarii cumpără experiențe. O întrebare interesantă este cât durează o operă de artă? Cât timp generează ea satisfacție? Mai ales în cazul artiștilor tineri, mai rămâne opera actuală pe măsură ce artistul se dezvoltă? Colecționarii cumpără experiența pe care le-o oferă lucrarea sau pe care le-o oferă artistul?

Apoi, cui i se adresează opera sau artistul? Piața, la modul general, se manifestă prin cerere și ofertă. Ideal, nu se oferă ceea ce nu se cere. Cererea pentru lucrări de artă tânără este oare manifestată de colecționari cu puterea financiară impusă de prețul lucrării?

Cât de des poate un colecționar din grupul țintă al artei tinere să plătească 1.000 EUR pe o lucrare? Și ce e mai important: experiențele să fie mai intense, mai rare, plătite mai scump sau mai diverse, mai dese, plătite mai ieftin? 

Și… întorcându-ne la artist, să încaseze mai rar, dar o sumă mai mare sau mai des și sume mai mici? Dar, mai des înseamnă mai multe lucrări și atunci, oare se poate pune problema de productivitate și eficiență într-un domeniu atât de dependent de efemer?

Galeriștii sau alți intermediari nu intervin foarte mult în această ecuație. Rolul lor este destul de bine definit, piața de artă nu funcționează fără ei iar comisionul lor depinde în mare măsură de manifestarea cererii și ofertei, pe care ei cu foarte puțin le pot influența. Menirea lor este să teoretizeze arta și să o explice colecționarilor, să stârnească interes pentru operă sau pentru artist… să convingă colecționarul să cumpere. Și să convingă apoi pe artist să vrea să vândă, să își continue drumul, să evolueze. 

Dar asta înseamnă că, pentru a putea oferi tânărului artist cei 500 EUR / lună – cam cât ar câștiga și la Mega Image, dacă ar lucra – colecționarul trebuie să plătească mai bine de 2.000 EUR / lună. Sigur, e un truc. Artistul e individualizat iar colecționarul este… piața. Piața ar trebui să plătească 2.000 EUR / lună pentru fiecare artist tânăr. Pentru că mai apoi, piața are mecanismele sale de reglare și o cerere mai mare impune o creștere organică a prețului. La fel cum și o supra-apreciere poate penaliza drastic.

Și dacă acceptăm această situație, atunci stabilirea prețului pentru o lucrare a unui artist aflat la prima vânzare devine o simplă problemă de previziuni și bugete.

Share on:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.