Semnătura operelor de artă

Semnătura semnatura grigorescua apărut pentru prima dată pe operele de artă în timpul Renașterii, când produsul artistic s-a modificat din rezultatul colectiv al unor artizani în produsul creativității indiviuale. Semnătura devenea, astfel, modul de diferențiere a talentului artistului față de colegii de breaslă.

Câteodată semnătura este parte a procesului de creație, iar artistul o folosește ca element de încheiere a unei lucrării, ca o notiță care îi spune că nu mai trebuie să intervină peste lucrare. În unele cazuri, semnătura conține și datarea sau localizarea lucrării, numele ales de artist sau orice alte informații, chiar și culorile folosite. De pilă,  Theodorescu-Sion afolosit semnături de culori diferite în funcție de persoana de care era îndrăgostit la momentul realizării lucrării.

Deși alterările semnăturii pot induce în eroare, ele pot fi foarte utile în procesul de cercetare. Picasso, de exemplu, folosea și cel de-al doilea său prenume, Ruiz, la începutul carierei, pentru ca mai apoi semnătura sa să evolueze către cea decorativă pe care o știm.

Dacă o semnătură nu este evidentă, nu înseamnă că ea nu există. Câteodată artiștii aleg să semneze în monogramă, sau își construiesc un simbol sau chiar înglobează semnătura în compoziția lucrării, cum era cazul lui Theodor Pallady.

Odată cu trecerea timpului, semnăturile se pot estompa sau șterge, devenind vizibile doar la lumina ultravioletă sau chiar la microscop.

Semnătura poate fi, însă, și înșelătoare. Simpla existență, oricât de convingătoare a unei semnături nu înseamnă că lucrarea aparține artistului. Multe lucrări ale artiștilor evrei au fost semnate cu alte nume pentru a fi salvate de la distrugere. Există și cazuri zn care artistul a lăsat lucrarea nesemnată, iar apoi proprietarul a aplicat o semnătură pentru a evidenția paternitatea lucrării. Și există, firește, cazurile de falsificare a operelor de artă, când un artist realizează o copie cât mai convingătoare a unei lucrări și o semnează folosind semnătura autorului inițial, cel mai recent caz celebru fiind cel al galeriei Knoedler, închisă în 2011, după 150 de ani de activitate fiind acuzată că a pus în vânzare lucrări false atribuite lui Jackson Pollock.

Depistarea semnăturilor false se poate face cu ochiul liber de către un expert familiarizat cu artistul, în general semnătura falsificată fiind mai atent realizată decât ar presupune dezinvoltura unei semnături a propriului nume. Semnăturile adăugate ulterior pot fi cu ușurință identificate la lumina ultravioletă, pigmentul mai nou strălucind.

Există, însă, și artiști care nu au semnat niciodată vreo lucrare, ceea ce poate constitui o semnătură în sine.

În cele din urmă, cea mai bună semnătură a unei lucrări este lucrarea însăși, stilul, tușa, tematica etc fiind elemente care definesc artistul într-o măsură cel puțin la fel de mare ca semnătura sa.

(Christie’s)

 

Pentru a solicita un raport de expertiză sau un raport de evaluare a unor tablouri, ne puteți contacta aici.

Share on:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *